Titlu: Aristotel și Dante descoperă secretele Universului
Autor: B. A. SAENZ
Editura: Trei
Data publicării: septembrie 2015
Colecția: Fiction Connection
Traducător: Ciprian Șiulea
Număr de pagini: 384
Coperta: paperback
⇨ Descriere
Aristotel e un adolescent răzvrătit, cu un frate în închisoare.
Dante e un băiat sarcastic şi curios, cu un fel neobişnuit de a privi lumea.
Când se întâlnesc la piscină, cei doi nu par să aibă nimic în comun. Dar pe măsură ce încep să petreacă mai mult timp împreună, descoperă că prietenia dintre ei e specială – una dintre acelea care te schimbă profund şi durează o viaţă. Şi tocmai prin această prietenie, Ari şi Dante vor afla adevărurile cele mai importante despre ei înşişi şi despre ce fel de oameni vor să devină.
⇨ Părere
Trebuie să precizez că prima oară când am auzit titlul acestei cărți, înainte să fi citit descrierea de mai sus, gândul m-a trimis în zona aventurilor, a călătoriilor. M-am înșelat, dar nu atât de tare pe cât credeți. Personajele cărții au parte de aventura interioară proprie pe parcursul cunoașterii sinelui. Principalul nucleu al romanului se centrează asupra perioadei adolescenței prin care trec cei doi protagoniști, Ari și Dante.
Dacă analizez acțiunea din toate punctele de vedere aș remarca faptul că autorul este răbdător cu personajele, oferindu-le timpul necesar evoluției spre maturitate și descoperiri unui adăpost în Univers. Nu în zadar cartea a fost nominalizată la Michael L. Printz Award și a câștigat premiile Lambda Literary, Pura Belpre și Stonewall. Romanul prezintă o narare la persoana întâi oferită de Ari, ceea ce pe mine nu m-a mulțumit în totalitate. Chiar dacă nu sunt o fană a nararării din mai multe perspective, la această carte mi-ar fi plăcut să intervină și Dante cu gândurile și sentimentele proprii. Nu spun că a fost neglijat în calitate de protagonist, dar descoperirile sale ne erau prezentate de către Aristotel. Cei doi mexicani se împrietenesc întâmplător, iar familiile lor devin apropiate și le susțin relația. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost relație pe care o aveau părinții cu copiii lor. Înțelegerea, severitatea, empatia, iubirea se contopesc în cele mai multe situații, fiecare ocupându-și locul în proporții diferite.
Personajele au caractere diferite in primele capitole ceea ce m-a făcut să îmi pun semne de întrebare în ceea ce privea desfășurarea coerentă a acțiunii. ”Prietenia specială” a celor doi se amplifică încet-încet prin intermediul unor evenimente triste, amuzante sau chiar de maximă tensiune care îi aduce mai aproape unul de altul. Ari Mendoza este un băiat cu un temperament vulcanic în unele sitații, căruia îi ia foarte mult timp să se descopere pe sine, pasiunea sa fiind privitul stelelor în mijlocul deșertului ceea ce îi conferă un aer romantic. Băiatul are o familie învăluită în întrebări fără răspunsuri exacte, iar Ari își propune să afle ce se ascunde în spatele tăcerii părinților săi. Spre deosebire de acesta, Dante Quintana este un tip sensibil, carismatic care caută răspunsurile Universului la fel ca și cel mai bun prieten al său. Unele secrete sunt elucidate împreună, altele individual, ceea ce m-a bucurat pentru că am putut să remarc mai bine caracterul fiecărui personaj. Mi-a plăcut că misterele rezolvate sunt expuse în ordinea în care personajul, în principal Ari, face cunoștință cu ele și cititorii odata cu el.
M-am îndrăgostit de personaje și am citit cartea în câteva zile, fiind nerăbdătoare să aflu deznodământul de care, de asemenea, m-am îndrăgostit.
Vara este anotimpul de bază al romanului, ploaia are un simbol aparte, deșertul este portalul spre Univers, iar Ari și Dante vor să afle cât mai multe despre ei înșiși.
Citate alese:
- Am început să mă gândesc că poeziile erau ca oamenii. Pe unii îi prindeai din prima. Pe alții, pur și simple, nu puteai să îi înțelegi - și nu aveai să îi înțelegi vreodată.
- Mă gândeam la știința furtunilor și la faptul că uneori o furtună voia să zdrobească lumea, iar lumea refuza să se lase zdrobită.
- M-am întrebat cum era oare când te țineai de mână cu cineva. Sunt sigur că în mâna cuiva puteai găsi uneori toate misterele universului.
- Uneori mă gândesc că toataă lumea e ca oamenii din tabloul ăsta, fiecare în universul lui personal de durere, regret sau vină, fiecare izolat și incognoscibil. Tabloul îmi amintește de tine. Îți sfâșie inima.
- A fi atent cu oamenii și cuvintele era ceva rar și minunat.
Rating: 5/5 emoji